
În aceasta luna, în ziua a douasprezecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Prov, Tarah si Andronic.
Acestia au fost pe vremea consulului Diocletian si a guvernatorului Flavian (catre 304). Tarah era foarte batrân cu vârsta, roman fiind cu neamul, si din norocire ostas. Iar Prov era din Sida Pamfiliei. Si Andronic din cetatea Efesului Ioniei. Deci, lui Tarah i-au zdrobit falcile si grumajii cu pietre; i-au ars mâinile cu foc, l-au spânzurat sus de un lemn si cu fum împutit l-au afumat dedesubt; apoi amestecând otet cu mustar si cu sare, i-au turnat pe nas si l-au ars la piept cu tepi arse în foc, i-au taiat urechile si i-au despuiat capul de piele. A fost dat si fiarelor sa-l manânce si în cele din urma taiat tot bucati cu sabia, si-a dat sufletul la Dumnezeu. Iar viteazul Prov a fost batut cu vine crude, i s-au ars picioarele cu fiare încinse, a fost spânzurat de un lemn; i-au ars si i-au fript spinarea si coastele cu frigari înrosite în foc, i s-au taiat pulpele cu alte frigari si în cele din urma, facându-l si pe el bucati cu sabiile, si-a dat fericitul sfârsit. Iar dumnezeiescul Andronic a fost spânzurat pe un lemn si sfâsiat pe picioare cu fiare ascutite; l-au împuns în coaste si l-au frecat cu sare peste taieturi; i s-a taiat limba si buzele si de asemenea si lui zdrumicându-i-se trupul tot bucati cu sabia si-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Cosma facatorul de cântari, episcopul Maiumei, Aghiopolitul; Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite si bunei biruitoare Domnina; Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Anastasia fecioara; Tot în aceasta zi, Sfintii saptezeci de Mucenici, care de sabie s-au savârsit; Tot în aceasta zi, Sfântul Teodot episcopul Efesului, care în pace s-a savârsit; Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Malfeta, sagetata fiind s-a savârsit; ot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Anthia, care, bagata fiind în bou de arama înrosit, cu foc s-a savârsit; Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Iuventim si Maxim care de sabie s-au savârsit; Tot în aceasta zi, Sfântul Iason episcopul Damascului, care în pace s-a savârsit; Tot în aceasta zi, Sfintii Andromah si Diodor, care prin foc s-au savârsit.
ROMANO – CATOLIC
SFÂNTUL SERAFIM, călugăr – (1540-1604)
Deşi, prin mijlocirea Sfântului Serafim, Dumnezeu a împărţit multe haruri deosebite, el personal a avut parte de grele suferinţe sufleteşti, tulburări şi îndoieli ce l-au torturat până în clipa morţii