Home Politică Ponta il provoaca pe Iohannis la dueluri tv!

Ponta il provoaca pe Iohannis la dueluri tv!

2 min read
0
0
19

Candidatul Alianței PSD-UNPR-PC, premierul Victor Ponta, i-a propus luni contracandidatului său, liberalul Klaus Iohannis, să participe la patru dezbateri televizate săptămâna viitoare.

Conform unui comunicat de presă al PSD , dezbaterile ar urma să aibă loc astfel: luni, 10 noiembrie, la România TV — dezbatere pe teme de politică economică și socială; marți, 11 noiembrie, la Realitatea TV — dezbatere pe teme de politică externă și siguranța națională; miercuri, 12 noiembrie, la B1TV — dezbatere pe tema dezvoltării instituțiilor politice și a statului de drept; joi, 13 noiembrie, la Antena 3 — dezbatere pe tema viziunii prezidențiale de dezvoltare a României”, informează un comunicat de presă al PSD remis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, dezbaterile propuse ar urma să înceapă la ora 20,00 și să dureze 90 de minute.

“Televiziunile au fost deja contactate și, până la acest moment, au confirmat toate interesul și acceptul de a organiza aceste dezbateri, la aceste date și cu această tematică. Este vorba de subiecte de interes public, care țin de atribuțiile președintelui României, conform Constituției, și care pot oferi opiniei publice o imagine foarte clară cu privire la programul și opțiunile fiecărui candidat”, se arată în comunicatul social-democraților.

În documentul semnat de Victor Ponta se reamintește că prim-ministrul i-a făcut această invitație lui Klaus Iohannis “încă de dinainte de votul de duminică”.

Social-democrații afirmă, totodată, că așteaptă cu interes o confirmare din partea candidatului ACL pentru ca dezbaterile “să poată fi realizate în cele mai bune condiții”.

Load More Related Articles
Load More By Redactor
Load More In Politică

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Check Also

Istoria, aşa cum a fost… CONSTANTIN BRÂNCOVEANU

Ziua în care se cinsteşte numele sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena este şi ziua numel…