Home Sport Handbal masculin: CSM Ploiești se deplasează la Focșani

Handbal masculin: CSM Ploiești se deplasează la Focșani

3 min read
0
0
20

Handbaliştii de la CSM Ploieşti susţin, mâine seară, de la ora 19.00, un prim meci dificil al săptămânii, urmând să se deplaseze la Focşani, pentru disputa cu CSM 2007, o formaţie care s-a plasat în preajma podiumului după primele zece etape ale sezonului. Confruntarea contează pentru etapa a XI-a şi ar fi trebuit să se desfăşoare sâmbătă, în acelaşi timp cu majoritatea celorlalte partide ale rundei, dar sala din Focşani a fost ocupată la finalul săptămânii trecute şi, după un dialog între cele două cluburi, s-a ajuns la varianta programării jocului mâine, de la ora 19.00.

Cu opt succes din tot atâtea partide, ploieştenii merg la Focşani având o singură opţiune, victoria, dar şi cu gândul de a păstra tot lotul valid în perspectiva mult mai dificilei confruntări de sâmbătă, din Sala Olimpia, cu CSU Galaţi. „Au o echipă arţăgoasă, agresivă mai ales pe teren propriu, dar sperăm să nu ne pună probleme şi să reuşim să câştigăm. Avem şi o revanşă de luat după ce am pierdut acolo în sezonul trecut şi nu vă ascund că vrem să lămurim lucrurile cât mai repede pentru a putea odihni jucătorii importanţi pentru meciul de sâmbătă, cu Galaţiul”, spune antrenorul principal al CSM-ului, Dragoş Dobrescu. Staff-ul tehnic ploieştean are tot lotul valid pentru partida de mâine, urmând să reintre şi golgheterul Emilian Turcu, menajat la meciul trecut, cu CSM Bucureşti II, din cauza unei uşoare entorse suferită la glezna dreaptă pe finalul jocului de la Iaşi.

Meciul de la Focşani va începe la ora 19.00 şi va fi arbitrat de o brigadă din Neamţ, formată din Ionuţ Ifrim şi Ovidiu Ilisei.

Load More Related Articles
Load More By mirela
Load More In Sport

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Check Also

Cod galben de ploi, ninsori şi vânt în nordul județului Prahova

Meteorologii au emis o avertizare cod galben pentru 18 judeţe din jumătatea de vest a ţări…