
EVALUARE NATIONALA 2014 şi BACALAUREAT 2014: Elevii de clasa a XII-a au prima simulare miercuri, cei de clasa a VIII-a, lunea viitoare.
EVALUARE NATIONALA 2014 şi BACALAUREAT 2014: Chiar înaintea vacanţei de iarnă, elevii de clasa a XII-a şi a VIII-a au intrat în febra simulărilor pentru examenele naţionale. Elevii de liceu vor susţine probele scrise la simularea pentru bacalaureat de pe 3 până pe 5 decembrie, iar elevii de clasa a VIII-a, pe 8 şi 10 decembrie.
Liceenii vor da astfel proba la Limba şi literatura română miercuri, 3 decembrie, proba obligatorie a profilului joi, 4 decembrie, iar proba la alegere a profilului vineri, 5 decembrie. Probele se vor desfăşura în intervalul orar 11-14, iar elevii vor fi primiţi în săli pe baza carnetului de elev, a cărţii de identitate ori a certificatului de naştere.
EVALUARE NATIONALA 2014 şi BACALAUREAT 2014: Elevii de clasa a VIII-a vor suţine proba scrisă la Limba şi literatura română luni, 8 decembrie, iar proba la matematică miercuri, 10 decembrie. Probele se vor desfăşura în intervalul orar 11-13, iar intrarea în sală se face pe baza unui act de identitate.
La ambele simulări, elaborarea subiectelor se face la nivel judeţean, iar rezultatele nu vor fi trecute în catalog. Acestea vor fi analizate la clasă de către profesori împreună cu elevii, şi vor fi aduse la cunoştinţă părinţilor cât mai repede posibil. La aceste simulări nu se admite reevaluarea lucrărilor; prin urmare, nu există posibilitatea de a face contestaţii.
EVALUARE NAŢIONALĂ 2015: Evaluarea naţională va începe anul viitor pentru absolvenţii de clasa a VIII-a pe data de 22 iunie, cu proba la limba şi literatura română, potrivit unui proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/evaluare-nationala-2014-si-bacalaureat-2014-incep-simularile_187145.html#ixzz3KdmFaB5w