Home Social ZILE LIBERE 2015: S-au stabilit sărbătorile legale pentru anul viitor

ZILE LIBERE 2015: S-au stabilit sărbătorile legale pentru anul viitor

2 min read
0
0
23

În 2015, numărul zilelor libere urcă la 12. Astfel, se va acorda o zi liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului, iar familiile cu trei sau mai mulţi copii vor avea două zile lucrătoare libere pe an, consecutive sau separate, în funcţie de decizia angajatorului. De asemenea, de anul viitor, va mai fi zi liberă de 10 mai – Ziua Independenţei, de Ziua Înălţării Domnului, marcată la 40 de zile după Paști, dar şi de prima zi de şcoală. Dacă vor fi aprobate proiecte de lege, românii ar mai putea avea liber pe 24 ianuarie, dată la care se sărbătorește Unirea Principatelor Române din 1959 sau „Mica Unire”, scrie alba24.ro.
Sărbătorile legale stabilite prin Codul Muncii sunt: 1 şi 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşti, 1 mai, prima şi a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie- Sfântul Apostol Andrei, 1 Decembrie, două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

Cititi mai multe aici.

Load More Related Articles
Load More By mirela
Load More In Social

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Check Also

Cod galben de ploi, ninsori şi vânt în nordul județului Prahova

Meteorologii au emis o avertizare cod galben pentru 18 judeţe din jumătatea de vest a ţări…