Home Sport 2000 de fani au fost prezenți la reunirea Petrolului. VIDEO

2000 de fani au fost prezenți la reunirea Petrolului. VIDEO

2 min read
0
0
32

La primul antrenament al Petrolului din 2015 au fost prezenți peste 2.000 de suporteri, iar fanii de pe ”Ilie Oană” au creat o atmosferă incredibilă, impresionându-i pe fotbaliștii lui Mircea Rednic.

Susținătorii galben-albaștrilor au demonstrat, și astăzi după-amiază, că dragostea lor pentru Petrolul nu are limite! La prima ședință de pregătire din acest an, peste 2.000 de fani au venit să-și revadă idolii și au creat o atmosferă incendiară pe durata întregului antrenament. Cu un arsenal format din fulare, steaguri, petarde și fumigene, suporterii și-au aclamat favoriții, aceștia fiind vizibili emoționați de reîntâlnirea cu cel mai frumos public din România. Sub comanda noului staff tehnic, condus de Mircea Rednic, au fost prezenți 18 fotbaliști, ceilalți componenți ai lotului absentând motivat. Pecanha, Alcenat, Teixeira, Gerson, Mustivar, Priso sau Fanchone vor ajunge în țară în cursul zilei de marți, iar unii dintre ei vor face joncțiunea cu restul coechipierilor direct în Antalya, în primul cantonament al iernii. Rednic a comandat doar serii de alergări ușoare, dorindu-și ca noii săi elevi să se readapteze la efort, antrenamentul derulându-se pe durata unei ore.

Petroliştii vor pleca, joi dimineață, în primul stagiu de pregătire din Antalya, în stațiunea Lara, după ce, în prealabil, mâine vor efectua vizita medicală la INMS Bucureşti, iar miercuri se vor antrena, din nou, pe arena ”Ilie Oană”.

Load More Related Articles
Load More By mirela
Load More In Sport

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Check Also

Cod galben de ploi, ninsori şi vânt în nordul județului Prahova

Meteorologii au emis o avertizare cod galben pentru 18 judeţe din jumătatea de vest a ţări…