Home Generic Amintiri despre Eminescu

Amintiri despre Eminescu

14 min read
0
0
105

Într-o serie de articole publicate în numerele 73 -83 ale „Tribunei”, sub titlul: „Eminescu în Blaj”, am adunat şi rezumat tot ce se ştia şi ce am putut eu afla asupra şederii lui Eminescu, ca student, în Blaj. Din cercetările făcute rezultă că Eminescu a petrecut în Blaj cam 4-5 luni, în anul 1866; în acest răstimp, cam din iunie pînă în septembrie, el pare a fi pregătit şi a fi încercat să facă un examen pentru clasele III şi IV, ca să se înscrie la începutul anului şcolastic 1866/1867, ca elev ordinar, dar n-a reuşit. Astfel el a trebuit să plece iarăşi din Blaj, foarte deziluzionat şi foarte amărît în sufletul său.

A şi plecat la Sibiu, de acolo la Răşinari şi peste munţi, prin Vama Cucului, a trecut în România. De la publicaţia din „Tribuna” încoace, am mai aflat despre Eminescu cîteva mici detalii interesante, graţie unor contemporani ai poetului, care mi-au comunicat cîte ceva din amintirile lor. Astfel, comunicări mai de seamă mi-au făcut dl. Ioan German, catihet gr. or. la gimnaziul din Brad, şi părintele Ioan Cotta, preot gr. cat. în Bicaz. Îndeosebi, interesantă mi se pare comunicarea făcută de părintele Cotta, de aceea ţin să o public în „Familia”, care mai întîi a pomenit despre şederea lui Eminescu în Blaj şi prin care sper să ajung a afla şi alte amănunte despre timpul cît l-a petrecut prin Transilvania şi în special la Blaj.

Vorba e că azi ştim cum a venit Eminescu la Blaj şi ce impresie i-a făcut.

M-am adresat părintelui Cotta cu întrebări în privinţa aceasta, pentru că am aflat că domnia-sa, ca ascultător al cursului extraordinar de teologie pe atunci, avusese, din întîmplare, norocirea de a-l aduce pe Eminescu la Blaj. Scrisoarea prin care preotul din Bicaz mi-a răspuns, m-a surprins foarte plăcut. Pentru că nu numai că verifică informaţia mea anterioară, ci ne dă şi unele detalii preţioase, după care ne putem închipui cu ce sentimente venea tînărul Eminescu înspre Blaj. Din scrisoarea aceasta se vede că Eminescu, pierzîndu-şi pe bunul său patron, Aron Pumnul, a cărui moarte o deplînse în versuri duioase, în februarie 1866, şi-a pus toată nădejdea sa în Blaj, focarul din care a venit şi aportul său de deşteptare naţională. Pierzînd adică pe Pumnul, care i-a fost ca un părinte, Eminescu avea dorinţa cea mai mare de a merge însuşi la Blaj, spre a soarbe de la izvor lumina şi dragostea ce o vedea radiind din sufletul lui Pumnul. Cu atît mai amară i-a fost deziluzia, cînd în toamna aceluiaşi an a trebuit să plîngă cu amar şi să plece din Blaj cu sufletul distrus şi cu lacrimi în ochi. Iată scrisoarea:

„Prea onorate domnule profesor,

Primind epistola P.O.D-tale din 8 mai a.c., grăbesc a satisface preţuitei recercări. Mi-aduc aminte că, în anul 1866, luna iulie, am primit la teologia morală dimpreună cu patriotul Toader Cojocaru – un om de o mărime extraordinară – am plecat cu trăsura pe Mureş în jos, către Blaj. Trecînd prin Reghin, apoi prin Petelia, Gurghiu şi celelalte, am ajuns în Mureş-Odorhei, unde am tras la hotelul «Calul alb». Îmbrăcat fiind în costum naţional, oricine cunoştea că sîntem fiii Carpaţilor şi României.

Pe cînd stam la masă, intră în odaia noastră un tînăr negricios şi se recomandă: «Eminescu», student din Cernăuţi. Ocupînd loc la masa noastră, îndată începe a-şi povesti necazurile, cu suferinţele şi lipsa de mijloace ce a avut a îndura în disperata lui călătorie, condus de «dorul fierbinte de a putea vedea Blajul, după cum zise, de unde a răsărit soarele românismului». După ce am băut cîte un pahar de vin, îndată scoase un Notes şi cu profundă seriozitate, însemna într-însul. Ne-a povestit toată călătoria sa din Cernăuţi pînă în Mureş Odorhei; am uitat pe unde şi-a făcut călătoria pînă acolo, dar prin Bicaz el n-a fost.

Invitîndu-l în trăsură, i-am promis că-l voi provedea (a îngriji cu cele necesare) cu de ale mîncării etc. Mulţumindu-mi a ocupat loc în trăsură – asemenea şi noi – şi am continuat călătoria spre Blaj. Din Odorhei am trecut dealul către Tîrnava Mică prin Dicio-Sîn-Martin către Blaj. În tot decursul călătoriei, tînărul a vorbit foarte puţin, dar mereu îşi îmbogăţea Notes-ul cu însemnări. În Sîn Martin, iarăşi am stat împreună la masă; aici l-am întrebat ce scrie? Ne-a răspuns: «Domnilor, eu sînt poet şi vreau să-mi adun material». La auzul acestora, ne-am interesat mai mult de tînăr, l-am privit mai de-aproape şi mi-aduc bine aminte de costumul ce-l purta. Pe cap purta pălărie slăbuţă, pantaloni, vestă neagră, slăbuţă, un căput mai scurt de vară şi altul ceva mai lung de toamnă, amîndouă negre şi slabe. La întrebarea:

– Fumaţi, domnule Eminescu? – ne-a răspuns:
– Aş fuma, dar nu dispun de parale. I-am scos un florin, pentru care mi-a mulţumit de mai multe ori.
Continuînd călătoria, am ajuns în vîrful «Hulii» (lîngă Blaj). Într-o mînă ţinîndu-şi Notes-ul, cu cealaltă şi-a dat pălăria jos, strigînd: «Te salut din inimă Romă-mică. Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea».
Am tras la Bugner Vasile, unde, după cum îmi aduc aminte, am stat aproape o săptămînă; în timpul acesta, eu l-am provizat (a provedea – a îngriji cu cele necesare, a aproviziona) cu mîncare; în urmă şi-a luat adio de la mine sărutîndu-mi mîna. Unde şi încotro s-a dus, nu ştiu; mi-a promis că-mi va scrie, atît mie cît şi fratelui Cojocariu. Şi într-adevăr, că, în anul 1879, am şi primit atît eu, cît şi Cojocariu epistolă, însă regret că aceasta s-a pierdut încă de atunci, iar despre conţinutul ei încă nu-mi aduc aminte. Toader Cojocariu a murit înainte de asta cu 20 de ani.
Eminescu, pe timpul acela, avea 17-18 ani, după a mea părere. Era un tînăr de o construcţie solidă, gras, tare, negricios, tuns, iar în frunte avea un păr bucliu (alcătuit din bucle), pe care mereu şi-l netezea; ochi ageri şi ţinută serioasă.

Aceste date, după cea mai bună a mea ştiinţă şi cunoştinţă vi le comunic.

Bicaz la 16 mai 1902

IOAN COTTA”

Mărturisirile părintelui Cotta – făcute fără a citi cele publicate de mine în „Tribuna” sînt aşa de sincere, încît se ridică peste orice îndoială. O singură rezervă trebuie să fac faţă cu amintirile d-lui Cotta, anume în ce priveşte timpul cînd s-ar fi petrecut cele spuse de domnia-sa. Zice anume că era în luna lui iulie. Şi mi se pare că aici memoria îl înşală. Ce căuta domnia-sa prin iulie la Blaj? Doar atunci erau vacanţele cele mari. Nu va fi făcut călătoria aceea mai curînd, după Paşti, pe la duminica Tomii? Eu aşa cred; şi cred că şi aceasta se va putea stabili precis.
Interesante sînt datele despre scrisorile lui Eminescu din 1879, în care probabil se va fi făcut vreo reflexiune la călătoria din 1866. Pagubă că părintele Cotta n-a păstrat acea scrisoare. Dar oare nu se va fi păstrat cumva scrisoarea adresată colegului domniei-sale, răposatul Teodor Cojocariu? Cei ce ar putea avea ceva în privinţa aceasta, nu se simt oare îndemnaţi a cerceta?

Blaj, iunie 1902

E. DĂIANU

 

Load More Related Articles
Load More By Redactor
Load More In Generic

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Check Also

Istoria, aşa cum a fost… CONSTANTIN BRÂNCOVEANU

Ziua în care se cinsteşte numele sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena este şi ziua numel…